Jurnal. De azi incolo..

Conformisti si tristi

2011-03-03T08:18:00.000-08:00

Am facut un mic brainstoarming cu o fosta colega pe tema asta, apoi cu o parte dintre prietenii mei. Dar, in loc sa fie productiv, na ca m-am pricopsit cu o noua frustrare.

La intrebarea “Ce ai face daca ai afla ca mai ai doar putin timp de trait?” aproape la unison lumea a raspuns in termeni de dezmat, excentricitati, excese. Si eu am de trecut pe lista numai lucruri pe care nu le-am facut pana acum, majoritatea fiind dintre cele tabu in viata mea.

Cat timp discutia a fost o gluma, toate bune. Dar apoi ne-am dat seama cat de trist suna;va sa zica, ne cenzuram..

E clar, toti am rostit raspunsul la intrebarea asta protejati de gandul ca nu am face toate “nu”-urile decat constransi de imprejurari nefericite; si pentru ca, in cazul unui final apropiat, n-am mai da 2 bani pe ce ar zice lumea din jur despre noi.

Concluziile?
Stim de mici ca lucrurile interzise sunt cele care ne fac sa vibram dar nu gasim echilibrul intre multele lucruri “nu” pe care am vrea sa le facem si putinele lucruri anoste pe care le executam mecanic. Ne conditionam faptele de propriile infranari si reguli care vin sa le secondeze si sa le faca si mai rigide pe cele care deja exista.

Nu-i rau ca exista norme care au rostul doar de a pastra socialul pe o linie a normalitatii. Insa e trist cand tind sa inhibe o mare parte dintre trairile care n-ar intra in sfera celor sub eticheta “asa nu “ si doar ne-ar face mai fericiti.

Si, ca si cum n-ar fi destul, intodeauna o sa existe si o “vecina de la 8 “ care sta gramada pe geam sa vada “ce mai fac puslamalele astea de or sa duca tara de rapa”. Asta in situatia in care ea, neintrebata ce ar face daca si-ar putea trai inca o data viata, isi permite sa creeze si sa imparta, impreuna cu vecinele de palier care au urechi pentru constatarile de la inaltime, reguli “asa da” si “asa nu”.

Bina mah, na ca nu-mi mai pasa!
Vreau o perioada de proba in care sa traiesc dupa regulile mele, sa selectez ce vreau sau nu sa respect din ce-mi zic altii. Si-atunci o sa fiu eu pe bune, asa cum sunt si mai ales simt, cu idei bune si proaste, spuse cu voce tare. Si cu o viata macar plina, daca nu misto.

Timpul biologic in unitati de masura

2011-02-21T06:06:00.000-08:00

Fiecare dintre noi contorizeaza diferit timpul lui. Unii, in ore de munca, altii in pahare de bere, unii in numarul de chistoace adunate peste zi. Oricare ar fi unitatea de masura, ea trebuie sa zica ceva despre productivitatea timpului trecut. Sau lipsa ei :)

In liceu, ca de p-atunci am inceput contorizarea intr-un mod constient, trecea in numar de teze, note, medii, unitatea suprema de masura fiind bac-ul.
Productivitate? Hmm..
Entuziasm? BIFAT :)

Facultatea? Cursuri, plimbari cu barca in Cismigiu, covrigi si iesiri la baute.
Productivitate? Da..
Entuziam? BIFAT :)

Primii ani de munca.. aici lucrurile s-au complicat. Lunea, de obicei imi faceam planuri sa ajung cat mai repede la urmatorul weekend, fara complicatii sau alte incurcaturi la birou.

Apoi am inceput sa contorizez in rate de leasing. 2 rate pana la concediu, 5 pana la Craciun.. Ziua in care am terminat leasing-ul a fost ca a 2-a mea aniversare din acel an. Numai ca a fost o fericire scurta si a durat pana m-am hotarat sa iau ..un imprumut. Acum ma uit pe desfasuratorul de credit si stiu cum va trece urmatoarea mea jumatate de viata.
Productivitate? Bifat
Entuziam? Hmm..

“Suave astenii de primavera”

2010-03-01T03:10:00.000-08:00

Cred ca 1 martie este singura zi pe care am asteptat-o cu nerabdare in fiecare an al vietii mele. De aici incolo pot privi optimist viitorul si, macar teoretic, pot spune ca iarna a trecut. De azi, oasele mele incep sa se dezmorteasca intr-atat incat sa-mi placa din nou sa traiesc.

Astea sunt zilele in care, indiferent de raul care ma pandeste, nimic nu ma poate atinge. Pentru ca vad din nou soare si fete vesele in jurul meu.

Acum pot sa visez la seri tarzii si apus de soare cald, nopti cu miros verde, adieri sarate si nisip pe talpi.

De azi incep sa traiesc!

Reactiile unei vieti goale

2010-02-17T06:56:00.000-08:00

Criticii sunt specialisti ai unui domeniu care isi permit sa emita pareri pertinente despre tot ce presupune universul in care ei profeseaza.

Si daca pornesc de la ideea asta, nu inteleg sensul “criticilor” de ocazie care, desi nu-s in stare sa faca ceva mai bun sau cel putin mai frumos colorat, denigreaza tot ce vad, citesc, ating.

Specialistii autointitulati, mai fac si nefasta greseala de a se trezi asumandu-si “aberatiile ” citite pe cine stie ce blog mediocru, care are stricta menire de a strange la un loc toate parerile si sentimentele “lamentabile” ale mediocrului autor.

M-as bucura sa stiu ca citind pana aici, ai inteles ca vorbesc despre tine.

Sa dau si definitia blogului sau sa ma bazez pe faptul ca expertul din tine o stie déjà?
Corect!

Blogul este jurnalul online al oricarui idealist sau prostanac credul care doreste sa isi astearna gandurile acolo unde orice curios fara viata satisfacatoare proprie sau orice uzurpator de personalitate isi poate baga nasul, asta doar printr-un research simplu in universul cibernetic.

Faptul ca te-ai regasit macar intr-o mica parte a “fictiunilor” mele patetice imi trezeste doar un zambet larg si plin de sarcasm.

Nu ma deranjeaza ca citesti. Si, desi ma intriga, nu ma deranjeaza ca iti permiti sa critici. Ar trebui sa te respect pentru ca parerea ta sa conteze !

Mi-e dor sa-mi fie dor

2010-02-17T05:33:00.000-08:00

De orice imagine iconica din copilaria mea care ma facea sa cred in zane si povesti cu final fericit.

De noptile in care priveam stelele de la geamul camerei mele, indragostita de o iluzie pe care nu as fi avut nicicand curajul sa o ating.

De zilele in care gaseam biletele in pupitrul bancii, semn ca cineva se gandeste la mine, uitandu-se, cel mai probabil, la aceleasi stele care ma faceau pe mine sa visez cu ochii deschisi.

De sentimentul pe care il aveam atunci cand stiam ca cineva imi pandeste pasii doar pentru a ma privi putin. Si pentru ca stiam, imi tresarea inima in acelasi timp cu a lui.

De inexplicabilele momente in care ma gandeam la “asta” si telefonul suna doar pentru ca eu sa aflu ca “asta” se intampla chiar atunci.

De toate lucrurile pe care nu le-am avut si carora le pastrez o amintire dulce, intocmai ca atunci cand tanjeam dupa ele.

Mi-e dor sa pot fi visatoare.

Mi-e dor :)

2010-02-02T07:50:00.000-08:00

Iau langa mine cutia cu amintiri si recitesc fiecare biletel gasit in banca, revad fiecare poza care imi aminteste de” atunci”, rasfoiesc fiecare caiet in care am mesaje ascunse in colturi rasucite de pagini; miros fiecare floare presata si fiecare scrisoare schimbata in timpul primei mele prietenii, pe care am oferit-o tremurand atunci cand am fost intrebata:”vrei?”.

Sentimente nebune . Asa caracterizez eu trairile din perioada iubirilor adolescentine, cand imi imaginam ca el este un mic pandantiv pe care il tineam mereu aproape de mine, strans tare in mana mea. Cand ii ascultam respiratia, iar mirosul aerului pe unde trecea imi amintea de el.

Tresaream de fiecare data cand ii vedeam numele pe display-ul telefonului si simteam nevoie sa ma cuibaresc in bratele lui de fiecare data cand ii simteam imbratisarea aproape.

Fiecare cuvant soptit avea valoarea unei promisiuni.

Mi se facea dor imediat ce ne desparteam si as fi infruntat curajoasa orice provocare ce mi-ar fi zdruncinat universul.

Sunt nostalgica la amintirea anilor de-atunci si zambesc cu drag; pentru ca am amintiri frumoase si pretioase. Si ii pastrez pe toti cei din cutia mea cu amintiri, intr-un loc aparte din sufletul meu :).

Vis de iarna - tropicala

2010-01-19T06:16:00.000-08:00

Usor atipic, visul meu din fiecare iarna, cel care reinvie de fiecare data cand temperatura de afara scade sub 3 grade, este de a ma muta intr-o tara mai calda. Mult mai calda!

Nu e ca si cum nu-mi place zapada. Imi place. Dar sa fie optionala!

Vreau sa fac un om de zapada? Ma duc la munte.

Vreau sa ma dau cu schiurile? Ma duc la munte.

Nu vreau sa fiu nevoita sa inot prin zapada pana ajung la birou. Nu vreau sa imi mai gasesc masina ingropata intr-un munte de zapada. Si nu vreau sa fiu conditionata atunci cand mi se nazare sa ma plimb la 12 noapte prin parc si cand, de teama sa nu ma criogenez, aleg sa nu mai ies din casa.

Daca ma intalniti in perioada asta, nu va speriati daca ma observati livida. Nu am ceva patologic; sunt in hibernare. Consum energiile adunate peste an din zilele cu verde intens si cer curat, din plimbarile imbibate de mirosul florilor de tei, din noptile cu miros de nisip cald si briza sarata...

Vremea e de vina

2010-01-07T03:50:00.000-08:00

Am cea mai murdara, prafuita si neglijata masina din Bucuresti

Inceput de an cu sperante si temeri

2010-01-06T07:32:00.000-08:00

Nu sunt supertitioasa dar cred cu sfintenie in doua lucruri care se adeveresc si pe care, oricat am incercat, nu le-am putut ignora: mancatul in palma (dar oricum circuitul permanent al banilor ar putea justifica chestia asta) si faptul ca anul imi va fi intocmai ca la inceputul lui.

Uite d-asta fac eforturi disperate ca in primele 2-3 zile din fiecare an sa nu ma cert, sa nu ma impiedic, sa nu ma deprim, sa nu mananc mult si sa nu stau in casa. Asa ca ocolesc toate lucrurile care mi-ar putea innegura frumosul inceput si totodata restul zilelor din an si imi fac mici placeri: ma bucur de familie, ma intalnesc cu buni prieteni, beau o cana de vin fiert, merg la un film, vorbesc cu un prieten vechi si fac cel putin alte 3 lucruri pe care nu le fac in mod obisnuit, ba din cauza lipsei timpului, ba din cauze de stres sau plafonare.

Si uite ca asta imi doresc si pentru 2010. Nu mi-am fixat obiective marete. Vreau doar liniste, momente calde alaturi de persoane dragi mie, din cand in cand o intalnire cu o persoana usor uitata si macar trei lucruri imprevizibile care sa ma faca sa simt ca traiesc prin fiecare milimetru de piele.

Mai am si cateva dorinte indraznete. Le-am pastrat pentru anul viitor J

Sarbatori cu trafic

2009-12-15T08:28:00.000-08:00

Asta e marea mea ingrijorare. De cate ori se apropie sarbatorile, nu mai poti circula sub nici o forma suprateran.

Azi, pe langa toti soferii de profesie care n-au nici un Dumnezeu pe strada, am mai dat si de "micutii" care isi iau masina pana la colt, de unde cumpara paine, si merg de parca ar fi strada lor. Cica prudent, ca doar ninge, ce dracu. Vrei sa faca accident?!?

Nu e ca si cum n-ar fi in stare sa conduca, doar ca...nu sunt asa inconstienti ca noi, astialalti' care mergem la munca, la intalniri sau avem cine stie ce chestii de rezolvat, macar ceva mai importante decat painea lor de la colt care trebuie carata cu masina - sa nu inghete.

Bucati din viata mea

2009-12-01T01:56:00.000-08:00

Asa mi-a zis un…prieten odata. Ca nu poti iubi de multe ori in viata, nu trebuie sa iubesti de multe ori in viata pentru ca, atunci cand vei intalni persoana care merita tot ce ai mai bun, nu vei mai avea ce sa- i oferi. Pentru ca lasi o bucatica din tine ficarui om la care tii.

Intrebarea este in cat de multe bucatele poti sa te imparti?

Eu am pierdut 2 bucatele si jumatate pana acum. De fapt, le-am imprumutat, desi fara posibilitatea recuperarii lor.

Oricum, cred ca mai am maxim 2 incercari . Si jumatate J

Vinde-te!

2009-11-30T05:44:00.001-08:00

Nu stiu unde ma va duce in timp atitudinea mea ostila la adresa oamenilor cu un comportament fals. Pana acum n-am cules nici un beneficiu de pe urma ei, doar constiinta mea impacata in fata lipsei totale de compromis.

Nu adopt atitudine zen in fata oamenilor care ar putea sa-mi afecteze starea de spirit, ci una de ignorare. Si asta cred ca e mai grav.

Mi-am testat capacitatea de intelegere fata de cei despre care vorbesc si ma declar limitata. Nu pot sa-i accept si nu sunt sigura ca in spatele acestui “nu pot” nu sta de fapt un “nu vreau”.

Incep sa fac alergie la impertinenta, la inconsecventa si infatuare.

Suntem atat de concentrati sa desenam o imagine cat mai buna a noastra in ochii altora incat uitam ca de fapt comportamentul nostru ne contureaza imaginea. Ne fixam obiective legate de oameni si ignoram situatii. Ne consideram buni si ne prezentam ca atare. Avem cu ce? Pai, nu asta e important.

Culmea este ca majoritatea omenilor inghit ambalajul si nu produsul.

Primul pas spre vindecare este acceptarea. Imi accept limitarea si vreau sa ma schimb.

Pentru ca este adevarat. Exista marketing personal. Iar eu trebuie sa gasesc un meditator si sa incep un curs intensiv.

O seara perfecta de toamna tarzie

2009-11-26T07:41:00.000-08:00

Un ceai cald cu aroma ametitoare,

Lumina blanda a lumanarii,

Muzica draga care ma face sa visez cu ochii deschisi,

Mirosul de macaroane cu branza abia scoase din cuptor,

Un film vazut de sub patura pufoasa,

Imbratisarea calda si mirosul pielii tale.

Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus - adaptat

2009-11-23T07:26:00.000-08:00

Ma urmaresc cateva chestii in mod obsesiv. De exemplu, in timpul primului meu job am renuntat la a mai tine post. Ca doar postul e o perioada de introspectie in care renuntam la toate dumele pe care le facem in restul timpului, meditam si incercam sa ne indreptam. Si am renuntat pentru ca pur si simplu nu puteam face asta. Bine, habotnica n-am fost eu nicicand. Insa 2 saptamani in fiecare post ma puteam sustrage de la toate nebuniile interzise si incercam s-o fac avand cainta.

In fine, nu despre asta e vorba. M-am lasat in timpul primului job pentru ca eram nevoita sa mint in aproape toate telefoanele la care raspundeam. Furnizori, colegi, parteneri... Dincolo de minciuna in sine, ma frustra si lipsa de imaginatie la care ajunsesem. Mai minte omul, dar nu poti baga aceiasi placa la nesfarsit. E ca atunci cand esti scriitor. Uneori ai nevoie sa te retragi intr-o zona care sa-ti creeze inspiratia necesara. Da’ de unde…nu tu vacante pe banii companiei, nu tu teambuilding…deci, de unde atata inspiratie.

Al 2-lea job m-a absolvit oarecum de necesitatea elaborarii. Culmea, aici chiar aveam o resursa inepuizabila de inspiratie. Eram o echipa de 3 creativi, mama, mama ce brainstorming-uri indecente ieseau J))

Acum ma regasesc in aceiasi situatie, trasa la indigo, ca la primul meu job. Ma declar invinsa. Stiti numarul meu de telefon personal? Ma puteti cauta pe el. Telefonul de munca este in convalescenta.

Iubesc complicat

2009-11-02T03:06:00.000-08:00

Ne-am prafuit. Timpul care a trecut peste noi a lasat urme si, desi simt ca hainele ne sunt la fel de noi ca-n prima zi, amandoi stim diferenta.

Nu as renunta pentru nimic in lume la ce avem; te iubesc ca in prima zi, dar ma simt obosita.
Si nu pot face nimic sa inlatur ceata asta din jurul nostru care ma sufoca uneori.

Pana si cel mai mic sentiment este de 100 de ori mai profund decat orice am trait pana acum; dar ceata asta…uneori ma impiedica sa vad.

Mai sunt si fantomele astea pe care noi le-am creat. Am lasat atat de multa lume intre noi…Iari incercarile astea mai mult ne-au stins decat ne-au invatat.

Plutesc. in jurul meu este un soare cald dar gri. aerul este linistitor si suficient. doar suficient. Ma simt bine aici. E locul meu. Dar lumina din zare ma striga.

Stau cu urechea lipita si iti simt bataia inimii; e dincolo de zid.

Nu-s puternica; cel putin nu asa cum as vrea.

Cea mai frumoasa zi

2009-10-27T05:34:00.000-07:00

"Un fel de-a mai lungi,cea mai frumoasa zi
Ar fi daca m-ai putea minti.
Ai da ceasul inapoi,ai fierbe doua oua moi
Mi-ai spune ca-n casa,suntem doar noi.
Tacerea te-ar ajuta,sa scapi de-ntrebarea mea
Din toate-ntrebarile,cea mai grea
Cand seara s-ar face gri,nu te-ai mai putea stapani
Din baie la telefon,ai vorbi.
Cu glasul intunecat,cu aerul imbufnat
Orice numai sa ma vezi plecat.
Si-atunci te-ntreb mai stii,cea mai frumoasa zi?
A fost la-nceput cand nu ma puteai mintï."

Momentul in care iti dai seama ca nu ai nimic

2009-10-26T04:09:00.000-07:00

Asta cred ca e cel mai trist moment. Daca analizele anterioare te multumeau si chiar te amageau ca pe lista ta ar putea fi trecute cateva lucruri, atunci dezamagirea este de zeci de ori amplificata. Efectul de domino este si el activ.

Eu am avut impresia, nu doar o data, ca pot sa invat atat din greselile mele cat si din ale altora. Mi-a placut sa ma amagesc ca orice esec sau sut in fund este pasul ala inainte. Doar ca sunt momente, poate ca asta de azi, cand iti dai seama ca toata baza este cladita din iluzii. Si cand ele se si leaga intre ele, totul se reduce la….nimic.

Cred ca pot sa ridic capul si sa o iau din nou din loc. Am mai trecut prin asta si nu e deloc usor, insa satisfactiile si trairile de mai apoi sunt inaltatoare. Totul este sa treci peste momentul in care trebuie sa aduni fiecare bucatica din tine, sa lipesti ciob cu ciob si sa te reconstruiesti.

Si de data asta, jur ca va fi ultima data cand voi lasa pe cineva sa faca din mine furmituri de om.

Si de data asta imi jur, tot zadarnic, ca asta va fi ultimul om pe care am sa simt ca-l urasc.

Si ma tin de juramintele astea. Pana data viitoare.

Cel mai mare defect al meu

2009-10-13T03:58:00.000-07:00

Sunt neserioasa. Asta e cel mai mare defect al meu. Si sunt neserioasa pentru ca:
- uit ziua oamenilor care imi sunt cu adevarat dragi ( asta e cel mai frustrant )
- nu pot fi punctuala
- nu reusesc sa duc la bun sfarsit toate planurile pe care mi le propun impreuna cu cineva
- altele :)

Sper ca juratii sa ia in calcul recunoasterea publica si sa fie blanzi in atribuirea unor pecete.

Promit ca de azi incolo sa incep diminuarea celui mai mare defect al meu asa incat sa devina, poate, ultimul pe lista mea.

Pana atunci, tuturor prietenilor mei:va iubesc sincer!

Printesa in varianta moderna

2009-10-12T05:58:00.000-07:00

Printesa se plimba printre zecile de terase de pe bulevard sperand sa intalnesca domnul faurit special pentru ea, caruia doar sa-i zaresca privirea si sa se topeasca.

A trecut de primele 2 cafenele si a simtit privirea insistent atintita asupra ei, a unui domn. Nu era ca cel pe care si-l imaginase si pe care il visase insa destinul e destin. ..poate era acela.
S-a intors si in drumul spre intrare zeci de framantari o fulgerau. Ce daca are cu 10 ani mai mult decat ea, ce daca nu o sa mearga cu ea sa se plimbe cu bicicleta in parc, ce daca nu o sa mai faca glume copilaroase pentru ca nu or sa fie la locul lor in prezenta lui; pana la urma, ce daca nu o sa mai fie eu asa cum e ea, nebuna, zambareata, neastamparata. O sa aiba printul ei pe cal alb. Ma rog, nu e alb poate, dar are cal. I-a vazut cheile pe masa. Si e de "rasa".

S-a propiat incet de masa lui si i-a zambit asemenea, apoi s-a asezat pe unul din scaunele de langa bar.

A avut timp sa se uite mai atent la el si si-a dat seama ca seamana mai mult cu broscoiul din poveste. Nu-i nimic; are sa-l sarute si are sa se transforme in print. In printul ei!

Domnul i-a comandat un pahar cu vin si i l-a trimis prin domnisoara care il servea, impreuna cu un semn discret din ochi. Gata, era sigura ca o sa aibe palatul ei! O sa fie si ea ca prietenele ei care se plimba seara de seara cu caleasca iubitului pe bulevard!

Numai ca broscoiul print si-a schimbat privirea spre o alta domnita, o printesa mai blonda, mai inalta, cu geanta Louis Vuitton pe mana. De fapt, nici nu era printesa. Era o curtezana. Asta e! Iar el nu este decat un alt broscoi!

S-a ridicat si a plecat mai departe spre celelalte terase. Nu intelegea ce i se intampla si mai ales de ce. S-a imbracat cu cele mai sexy haine din dulap; si si-a luat si bijuteriile primite de la printul broscoi anterior. Deci, stralucea. Atunci, de ce?

Trebuie sa sarute un altul. Si un altul…si un altul, in cautarea unui print. Daca mai exista vreunul…

De parca n-as stii cand mi-e dor, ca totu-i trecator..

2009-10-06T06:07:00.000-07:00

Sunt melodii vechi pe care, atunci cand le reasculti, te fac sa tresari la fel ca-n clipa intai in care le-ai auzit. Habar n-am de ce mai sunt atat de putine trupe care iti mai pot starni reactiile astea.

Aratanuuu'!!! Mikeee!!!! Haideti inapoi! Va rog...

Democratie fatarnica - reforma din invatamant

2009-10-05T01:31:00.000-07:00

De fiecare data cand se mai intampla in planul de invatamant o schimbare ciudatica si ma afecteaza, ajung sa imi spun: "Lasa, noi suntem generatia de sacrificiu. Macar pentru cei din urma noastra lucrurile or sa fie mult mai clare." N-am ajuns intamplator la concluzia asta. Pentru ca:
- am fost prima generatie care a dat "examen" de absolvire a scolii primare; marele test de trecere in clasa a V-a care ne-a mancat putinele zile libere in care ne puteam juca neconditionat bidonasu' in spatele blocului; si care, nu a fost nimic altceva decat un test gen " scoateti o foaie de hartie...azi, dam o mica lucrare"
- am fost prima generatie care a dat examenul de capacitate + admitere la liceu
- am fost prima generatie dezavantajata de prezenta calificativelor la BAC si nu a notelor la probele orale
- macar examenul de admitere la facultate a ramas neschimbat sau macar nu aveam termen de comparatie; si culmea, s-a respectat intocmai ce afisasera pe site cei de la Universitate cand au anuntat examenul

Eu speram ca aici sa se fi terminat lista mea. Si 4 ani de zile cat m-am bucurat de studentie, asa am si crezut.

Surpriza...

Facultatea s-a transfomat in 3 ani obligatorii si nu 4 si atunci mi-am zis usurata: " Am scapat la mustata. Pentru prima data in viata mea, nu fac parte din generatie de sacrificiu."

M-am gandit eu chiar sa mai fentez sistemul inca o data si sa ma inscriu la master. Eu, absolvent de 4 ani la stat, in cautarea unui master in marketing, tot la o facultate de stat - ca de, orgoliul e orgoliu. Si uite asa am ajuns eu la celebrul ASE. Entuziasmul meu nu a durat foarte mult pentru ca m-am lovit de propria democratie a celor de la ASE.

Masterul meu de 1 an jumate s-a transformat subit in 2 ani. De ce? "Decizie interna", a fost raspunsul lor.

Suna ciudat, nu? Asa mi-am zis si eu. Cine sunt mah astia de-si fac singuri regulile de parca e facultatea primita cado' de la mama lor?

Stat in stat. Curata democratie, zau!

Si supara-te, si intreaba si nimeni nu indraznea sa isi asume un raspuns final. Si asa am ajuns la rector, unde draguta asistenta blonda m-a intampinat cu un zambet aparent binevoitor. " Domnisoara, de ce vreti sa faceti un master in 3 semestre? Chiar daca ati terminat 4 ani, vi-l recomand pe cel de 4 semestre". Dar e o diferenta intre ele? Cel de 3 semestre imi ingradeste aspiratiile viitoare? Stiu eu, poa' o sa vreau sa ma fac doctor in ceva si n-am sa pot. " Nu, nu e asta. Insa da muuult mai bine pe CV!"

M-am infuriat si am optat pentru cel in 3. Lasa sa sufere CV-ul meu, n-ai tu grija. Dar uite ca nu se incheie aici. Dupa o groaza de tertipuri, doar, doar ne conving ei sa le mai dam bani inca un semestru, azi - dupa 2 semestre deja consumate, aflam ca, masterul de 3 semestre nu e acreditat. Bai, lasa-ma!!

Si cum sunt infuriata inca de la treaba cu CV-ul, m-am apucat sa sun la ARACIS sa auda si urechea mea informatia asta direct de la sursa. Doamna de la capatul celalalt al firului, imi explica rabdatoare si binevoitoare ca o asemenea decizie nu exista.

Acum ma pregatesc spiritual pentru intalnirea cu domnisoara din antecamera rectorului. Sa vedem acum cu ce explicatie blonda ma mai impresioneaza.

Uhhhhh...

Hai sa nu-mi stric ziua. Deja am pierdut 2 ore doar cu verificari in Monitorul oficial si pe telefoane de verificare. Respir adanc.

Viata e frumoasa! Doar ASE-ul este de c....!

Blog de analiza personala

2009-09-30T06:17:00.000-07:00

Uite ca m-am hotarat sa-mi fac blog. Pentru ca am o mie de idei in cap, pe care ar fi bine – pentru toata lumea – sa le astern. Ma sigur prin asta ca multe dintre ele nu se transforma in frustrari.

Pentru ca e placut sa ai un loc unde toate gandurile, emotiile, parerile din trecutul tau se gasesc in acelasi loc.

Pentru ca am nevoie de un loc de introspectie.

Pentru ca putin exercitiu de scriere nu strica niciodata.

Pentru ca e la moda!

Asa ca…
Bloggeri, am venit!!